Arhive blog

A treia amintire sau De la lectura plurala pana la rugul lui Giordano Bruno

Care dintre baieti a avut vreodata ocazia (ca sa nu zic privilegiul onorific :D) sa exploreze continutul posetei unei fete? Unii ar raspunde, poate fara a se mai obosi sa verifice, cu obisnuitul stereotip al debaralei pline cu maruntisuri inutile (si totusi utile, pentru orice eventualitate). Dar geanta unei fete este mai mult decat o cutie in care arunci toate chitibusurile posibile si imposibile pe care le vezi zilnic. Si, pana la urma, acesta nici macar nu este scopul pentru care scriu acum. Este, daca vreti, o introducere ieftina la amintirea ce urmeaza. Read the rest of this entry

„Despre eroi si morminte”

„Mă fascina — adăugă Martin — ca o prăpastie intunecată şi, dacă mă aducea in pragul disperării, era tocmai pentru că o iubeam şi pentru că aveam nevoie de ea. Cum ne-ar putea aduce in pragul disperării cineva care ne este indiferent?”

„„Speranţa” de a o vedea din nou.. Şi mai apoi işi spuse: nu cumva vor fi fiind toate speranţele oamenilor la fel de groteşti ca aceasta? Fiindcă, dată fiind natura lumii, ne punem speranţa in imprejurări care, de indată ce au loc, nu ne aduc decit frustrare şi amărăciune; motiv pentru care pesimiştii se recrutează dintre foştii plini de speranţă, intrucit pentru a avea o viziune neagră asupra lumii trebuie ca mai inainte să fi crezut in ea şi оn posibilităţile ei. Şi incă mai ciudat şi mai paradoxal e faptul că pesimiştii, o dată ce au rămas deziluzionaţi, nu sint in mod
constant şi sistematic disperaţi, ci, intr-un anume fel, par oricind dispuşi să-şi reinnoiască speranţa, cu toate că se ascund sub invelişul de mihniţi universali, in virtutea unei anume pudori metafizice; de parcă pesimismul, pentru a se menţine puternic şi mereu viguros, ar avea nevoie, din cind in cind, de un nou impuls, declanşat de o nouă şi brutală deziluzie.”

Ernesto Sabato

A doua amintire :”>…a bulgarelui de staniol si a urmelor de noroi (intr-o gara?!)

“In copilarie imi placeau enorm hartiile de staniol colorate. Le netezeam, le aranjam si le strangeam cu grija intr-o cutie. Fiecare avea alta culoare. Intr-o zi cineva mi le-a luat si a facut din ele un glob. Stranse in bulgarele acela cenusiu, foitele mele colorate nu m-au mai interesat. Asa am procedat, in general, si cu amintirile mele. N-am vrut sa tarasc dupa mine prin viata bulgarele de staniol si am preferat sa traiesc fiecare clipa pentru ea insasi, pana nu intra si ea in globul cela.”

Citesc pe Octavian Paler;  viata sa “pe un peron” imi provoaca senzatia de familiaritate totala…Nu, nu traiesc pe un peron, nu am nici macar curajul sa urc intr-un tren alegoric, dar unele lucruri din experienta pe care o lecturez acum imi sunt cat se poate de apropiate… E interpretarea omului ca un romancier ratat al propriei vieti care nu vede lucrurile insesi, ci se margineste cel mai adesea a citi etichetele de pe ele… Read the rest of this entry