Praf de cuvinte sau cuvinte de praf…

E cald și plouă cu cerneală. Se împânzește cuprinsul dintre cer și pământ cu cuvinte șchioape și s-aude scârțâit de grafit tocit. Muzica ordonează acrostihuri care unesc țărna cu neantul de sus într-o infinită vocabulă neagră… urc pe litere ca pe-o scară continuă…se-ntâmplă să calc pe-un punct de pe “i” și mă-mpiedic  și-mi zdrelesc bărbia de litera dinainte, de litera dinapoi…

Un soare infectat arde urmele de zăpadă plină de noroi de pe marginea străzii. Crengi negre strălucesc în voluptatea luminii. Strălucesc și globuri oculare zgâriate de gânduri vorbărețe. Read the rest of this entry

Anunțuri

O notă de ”fa” la priveghiul Ideii

Cioburi negre de zâmbete condensează întunericul. S-aud hohote de spaimă ce spintecă adimensiunea. Merg în mijlocul acestei sonorizări înfiorătoare neînțeles și dezolat.

Neștiind direcția, încerc să găsesc umbra, probă a existenței și a singurătății or, în mulțime, umbra s-ar pierde printre miile de umbre asemănătoare, s-ar prelinge pe hainele străinilor, s-ar fragmenta pe sutele de măști. Solitudinea e ceea ce o va păstra integră, e deliciul în care se complace…el…nu mai era el, i s-a părut atât de firesc că s-a trezit în această lume…sărmanul ciob solitar…

Spațiul dintre bucățile de oglinzi e împânzit de-un fir de fum al candelei mute. Ea nu spune nimic, nu creează, doar trimite disperată telegrame din fum ca s-adune cuvintele sparte și oarbe la priveghiul ideii. Întunericul se contractă ca un mușchi obosit și adună cioburile în fețe desfigurate și amorțite…

Știi ce vreau? … Read the rest of this entry

In Memoriam

Despre fericire 

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.
Cântat-am mărul înflorit:
Cel ruşinându-se
De trupul gol al Lunii,
Izvorul care reînvaţă
De unde vine,
Când s-a fost născut
Şi malul sfredelit
De ţipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.
Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul? !),
C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Şi jumătate-n apă.
Sunt fericit
C-aud cum sună-n faţă,
Prea tainic şi integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Şi că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;
Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Şi-n lacrima de lut –
Străbunii.
Erou nu sunt,
Măriri nu cer,
Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

Grigore Vieru

Mă doare Dezghețul.


Toată ziua am vrut să încep să scriu așa – mă doare dezghețul.  Am răbdat din răsputeri până am încuiat ușa, am aprins o lumânare și m-am așezat pe geam….(geamul ăla lat prin care se vede luna când e senin, iar eu dorm, înghițindu-i metafora cu fiecare vis pe care-l trăiesc în locul ei, în toropeala dulce și caldă de partea asta de geam)…să-mi fie cald și să nu simt nimic decât că mă doare dezmorțirea din latența în care m-a văzut iarna, pe străzi, în prima-i zi… simțeam altceva atunci pentru că, de facto, nu simțeam nimic și, de aceea, devine și mai explicabil faptul că mă desfăt, acum, prinzând cuvinte din jurul meu desenate de firul de foc de alături și lipindu-le în caietul (de mate) în loc de numărători și numitori între care trasez linia de fracție ce zgârie  albeața hârtiei.

Și scriu acum, știind că nu înțelegi o iotă din ce vreau să spun….decât…dacă, nu cumva, stai și tu pe geam, în tovărășia unei lumânări… Îmi plimb degetele reci prin flacără. Lumina devine roșie, zâmbesc și recitesc ce-am înșirat, ca și cum aș încerca să mă inspir din notele altei (eu)… Ai avut dreptate – în fiecare zi totul e altfel: și cerul, și aerul pe care-l inhalezi, până și apa de la robinet (nu a fost o aluzie la calitatea epurării zilnice din Chișinău, nu? :D) Ți-am spus că e deoarece, în fiecare zi, CEVA se întâmplă. O succesiune incontrolabilă de momente strânse într-un mănunchi pe care l-am pus în loc de pătură acum, pe geam, făcându-mă să înțeleg că, de fapt, doare să simt…pentru că m-am obișnuit să nu îndrăgesc mai mult decât…

…decât CE? ….decât nimic… pentru că nimic a devenit (totul) de când a început Dezghețul.

Frigul a pătruns din inimă în artere și caută ieșirea. E prins, naiv și sufocat de fierbințeala cărnii, într-o cursă alegorică și frenetică ce mă face să tremur și, reflexiv, să-mi întind iar vârfurile degetelor spre focul benefic și fabulos prin motricitatea lui. Îl strangulez și-l sfarm peste hârtie. Scriu cu degete de foc o telegramă arsă lui ianuarie:

”Mă doare dezghețul pct

Frigul caută ieșirea pct

Ce rămâne în loc? pct pct pct”

Beznă.

GANDURI IMBULZITE

Daca lumea ar fi fost perfecta, oamenii nu ar avea nevoie de valori.. o lume perfecta ar fi una plana in care nu ar trebui sa facem nicicand comparatie intre bine si rau, frumos si urat, necesar si inutil…..

Doar nonvalorile ii impulsioneaza pe oameni sa se revolte, sa caute, sa se deceptioneze si, in frenezia disperarii, sa isi doreasca eliberarea si credinta in tot ce e frumos…ca pe un drog…ca o rugaciune…o infinita si vitala aspiratie…doar extremele ii fac sa descopere adevaratele comori…or, Frumusetea a fost, de la bun inceput, mai mult decat sigur, intr-o grota.

(c)

p.s. paradoxal, ideea mi-a venit in timpul ‘delectarii’ unei calatorii imbulzite cu microbuzul 120….poate pentru ca o plimbare calma nu m-ar fi intrigat sa vreau mai mult decat atat…:)

STEREODOPING – Lenape Heights

Ar trebui


Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

FACEŢI ŞI VOI UN REFRESH LISTEI CU LECTURI :)

  1. Realizează-te pe deplin, John Maxwell
  2. Lasă grijile, începe să trăieşti, Dale Carnegie
  3. Forţa gândirii pozitive, Norman Vincent Peale
  4. Spune „POT” si vei putea!, Norman Vincent Peale
  5. 10 reguli de încălcat şi 10 reguli de urmat, Bill Quain
  6. Motive pentru a zâmbi, Zig Ziglar
  7. Secretele succesului, Dale Carnegie
  8. Paşi simpli către vise imposibile, Steven Scott
  9. Notează şi acţionează, Henriette Klauser
  10. Cum să vorbim în public, Dale Carnegie
  11. Manager la Minut, K. Blancard, S. Johnson
  12. Cel mai bun an, Jinny Ditzler
  13. DA sau Nu, Spencer Johnson
  14. Regulile unei prezentări de succes, Ron Hoff
  15. Bucuria de a învinge, Michael Beer
  16. Forţa gândirii în afaceri, Scott Ventrella
  17. Puterea de convingere, Napoleon Hill
  18. Clasicii literaturii motivaţionale, R. H. Conwell
  19. Succesul şi atitudinea, Napoleon Hill, W. C. Stone
  20. Strategii de viaţă, Philip McGraw
  21. Viitorul depinde de tine, Brian Tracy
  22. Influenţa limbajului pozitiv, G. Walther
  23. Managementul şi valorile, K. Blanchard
  24. Psihologia minciunii, P. Scott Peck.

Atelier de lecturi :)

Stiu cand o carte e buna. Criteriul e simplu: ea trebuie sa te mute in lumea pe care o deschide. Autorul trebuie sa construiasca din inteligenta, fantezia, speculativitatea sau sensibilitatea lui o lume care, pana atunci, nu existase. Iar din lumea asta, de indata ce ai pus piciorul in ea, tu, ca cititor, trebuie sa nu mai poti iesi. Read the rest of this entry

Jurnal ambulant

Am observat ca iubesc sa scriu din transportul public. De vina e sentimentul directiei. Ador sa merg cu masina, maxi-taxi, autobuz, bicicleta, nu conteaza. Fie un drum de excursie, fie o calatorie scurta cu 124 sau 110 :D. Aflandu-ma pe bancheta in postura ‘umila’ de pasager, am, in acelasi timp, senzatia ca undeva, la capatul calatoriei, ma asteapta ceva sau cineva important, ca am ceva de indeplinit, de descoperit, de aflat si asta ma umple de speranta. Vorbind de calatorie si drum, cred ca v-ati asteptati, cei care ma cunosc, ca le  voi asocia numaidecat cu viata. Vad prin geam imagini care trec, fug, simt viteza, iarasi ploaia :”> si stiu ca, in curand, (pe la Cornesti, probabil), se va innopta.

Ieri, am trait o experienta similara in drumul meu spre casa, spre Ungheni. Mergeam intr-un Sprinter obisnuit, insa am fost surprinsa ca avea si televizor. Ei bine, mai surprinsa de faptul ca soferul a binevoit sa-l conecteze decat de insasi existenta lui. Avea un playlist simplu, scurt, cu filme epice: „Briliantovaya ruka”, „Beloe solntse pustini”, „Prikliucenia Shurika”…probabil ca ati inteles deja repertoriul. Dom’Sofer a ales „Kavkazkaya plennitsa”, dar minusul era ca ma aflam exact pe bancheta din spatele lui si mi-era greu sa vizionez. Totusi, acest lucru avea avantajul sau: aveam posibilitatea sa admir panorama spectatorilor din spate, toti cu capetele sus, cu ochii straluciti si toti cu zambete pe fata. Un cinema ambulant! Am chicotit putin si i-am dat un ghiontulets mamei sa se uite si ea. Tocmai derula un moment amuzant si toti, in unison, au izbucnit in ras. Brusc, speriati, au privit spre vecinii de alaturi. Stupefactie! Sper ca intelegeti ce vreau sa comunic acum – un singur lucru, banal si atat de comun a reusit sa uneasca oamenii care merg in aceeasi cabina, alaturi, in acelasi sens, dar fiecare avand sentimentul directiei propriu. A fost indeajuns un film care sa-i faca pe toti sa zambeasca la fel, sa chicoteasca, sa-si dezvaluie, fara a-si da seama, adevarata fata, cea sincera. Si, realizand, fiecare dintre ei, ca rade necontrolat intr-o multime de straini, au privit inspaimantati unii spre altii……da, pot fi si buni, pot fi si binevoitori, si amabili, pot sa ureze celorlalti „O seara frumoasa!” la iesirea din autobuz, pentru ca au reusit sa se apropie inconstient. Toata calatoria mi-a fost cuprinsa de o caldura deosebita decat in restul zilelor. Fiecare dintre pasageri si-a facut, fara indoiala, propria concluzie referitor la traseul parcurs in acea seara, dar ceva a fost comun – am realizat ca, traind intre oameni, putem gasi caldura lor in lucruri mici. Acesta a fost lucrul pe care l-am pretuit pe data de 27 noiembrie si care va face parte din sistemul meu de valori….iar pentru ziua de astazi, momentul ce va ramane imortalizat va fi cel de acum  (pe langa momentul in care mi-am indeplinit datoria de cetatean :D), in care scriu si primesc o imensa placere, si cel in care cautam, infrigurata, o bucata de hartie si pix, cand ieseam din Ungheni deja, fiind gata, in caz contrar, sa scriu cu un capat de creion imprumutat pe un pliant electoral ratacit la fundul gentii.

….si s-a justificat ceea ce am prognozat mai devreme – sunt in Cornesti si e deja intuneric, dar se vad campuri albe de zapada care intarzie caderea noptii. Un alb iluzoriu, care vrea sa mascheze, fara rezultate, desigur, ceea ce va avea loc inevitabil: curand, va fi bezna, iar dupa ea – o noua dimineata. 🙂