Category Archives: Uncategorized

Mă doare Dezghețul.


Toată ziua am vrut să încep să scriu așa – mă doare dezghețul.  Am răbdat din răsputeri până am încuiat ușa, am aprins o lumânare și m-am așezat pe geam….(geamul ăla lat prin care se vede luna când e senin, iar eu dorm, înghițindu-i metafora cu fiecare vis pe care-l trăiesc în locul ei, în toropeala dulce și caldă de partea asta de geam)…să-mi fie cald și să nu simt nimic decât că mă doare dezmorțirea din latența în care m-a văzut iarna, pe străzi, în prima-i zi… simțeam altceva atunci pentru că, de facto, nu simțeam nimic și, de aceea, devine și mai explicabil faptul că mă desfăt, acum, prinzând cuvinte din jurul meu desenate de firul de foc de alături și lipindu-le în caietul (de mate) în loc de numărători și numitori între care trasez linia de fracție ce zgârie  albeața hârtiei.

Și scriu acum, știind că nu înțelegi o iotă din ce vreau să spun….decât…dacă, nu cumva, stai și tu pe geam, în tovărășia unei lumânări… Îmi plimb degetele reci prin flacără. Lumina devine roșie, zâmbesc și recitesc ce-am înșirat, ca și cum aș încerca să mă inspir din notele altei (eu)… Ai avut dreptate – în fiecare zi totul e altfel: și cerul, și aerul pe care-l inhalezi, până și apa de la robinet (nu a fost o aluzie la calitatea epurării zilnice din Chișinău, nu? :D) Ți-am spus că e deoarece, în fiecare zi, CEVA se întâmplă. O succesiune incontrolabilă de momente strânse într-un mănunchi pe care l-am pus în loc de pătură acum, pe geam, făcându-mă să înțeleg că, de fapt, doare să simt…pentru că m-am obișnuit să nu îndrăgesc mai mult decât…

…decât CE? ….decât nimic… pentru că nimic a devenit (totul) de când a început Dezghețul.

Frigul a pătruns din inimă în artere și caută ieșirea. E prins, naiv și sufocat de fierbințeala cărnii, într-o cursă alegorică și frenetică ce mă face să tremur și, reflexiv, să-mi întind iar vârfurile degetelor spre focul benefic și fabulos prin motricitatea lui. Îl strangulez și-l sfarm peste hârtie. Scriu cu degete de foc o telegramă arsă lui ianuarie:

”Mă doare dezghețul pct

Frigul caută ieșirea pct

Ce rămâne în loc? pct pct pct”

Beznă.

GANDURI IMBULZITE

Daca lumea ar fi fost perfecta, oamenii nu ar avea nevoie de valori.. o lume perfecta ar fi una plana in care nu ar trebui sa facem nicicand comparatie intre bine si rau, frumos si urat, necesar si inutil…..

Doar nonvalorile ii impulsioneaza pe oameni sa se revolte, sa caute, sa se deceptioneze si, in frenezia disperarii, sa isi doreasca eliberarea si credinta in tot ce e frumos…ca pe un drog…ca o rugaciune…o infinita si vitala aspiratie…doar extremele ii fac sa descopere adevaratele comori…or, Frumusetea a fost, de la bun inceput, mai mult decat sigur, intr-o grota.

(c)

p.s. paradoxal, ideea mi-a venit in timpul ‘delectarii’ unei calatorii imbulzite cu microbuzul 120….poate pentru ca o plimbare calma nu m-ar fi intrigat sa vreau mai mult decat atat…:)

STEREODOPING – Lenape Heights

Ar trebui


Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

FACEŢI ŞI VOI UN REFRESH LISTEI CU LECTURI :)

  1. Realizează-te pe deplin, John Maxwell
  2. Lasă grijile, începe să trăieşti, Dale Carnegie
  3. Forţa gândirii pozitive, Norman Vincent Peale
  4. Spune „POT” si vei putea!, Norman Vincent Peale
  5. 10 reguli de încălcat şi 10 reguli de urmat, Bill Quain
  6. Motive pentru a zâmbi, Zig Ziglar
  7. Secretele succesului, Dale Carnegie
  8. Paşi simpli către vise imposibile, Steven Scott
  9. Notează şi acţionează, Henriette Klauser
  10. Cum să vorbim în public, Dale Carnegie
  11. Manager la Minut, K. Blancard, S. Johnson
  12. Cel mai bun an, Jinny Ditzler
  13. DA sau Nu, Spencer Johnson
  14. Regulile unei prezentări de succes, Ron Hoff
  15. Bucuria de a învinge, Michael Beer
  16. Forţa gândirii în afaceri, Scott Ventrella
  17. Puterea de convingere, Napoleon Hill
  18. Clasicii literaturii motivaţionale, R. H. Conwell
  19. Succesul şi atitudinea, Napoleon Hill, W. C. Stone
  20. Strategii de viaţă, Philip McGraw
  21. Viitorul depinde de tine, Brian Tracy
  22. Influenţa limbajului pozitiv, G. Walther
  23. Managementul şi valorile, K. Blanchard
  24. Psihologia minciunii, P. Scott Peck.

Atelier de lecturi :)

Stiu cand o carte e buna. Criteriul e simplu: ea trebuie sa te mute in lumea pe care o deschide. Autorul trebuie sa construiasca din inteligenta, fantezia, speculativitatea sau sensibilitatea lui o lume care, pana atunci, nu existase. Iar din lumea asta, de indata ce ai pus piciorul in ea, tu, ca cititor, trebuie sa nu mai poti iesi. Read the rest of this entry

Noiembrie si Fum

Inspir fum din plamanii tai
Si imi ard constiinta,inecata de aerul nociv
Ma trezesc din reverberatia hipnotica
Si zambesc.
Incepe sa ninga
Si sa acopere iluzia

Pe care a dapanat-o in jurul meu
Fumul negru.
Unde sunt?
Ce fac?
Uit?
Visez?
Esti?
Sunt?
Tu
Fumezi timp
Eu
Respir timp.

Care dintre noi
Traieste?


O lectura noua :)

„Omul in cautarea sensului vietii” de Viktor Frankl – asta e cartea care m-a intrigat atat de mult sa o citesc o anterioara lectura – „Secretele oamenilor impliniti”. O lectura rapida, captivanta si profunda, care, adaugata la palmaresul de carti citite in  noul an contribuie, din ce in ce mai substantial, la formarea viziunii mele despre viata.

Acum, va rog sa trageti cu ochiul la fruntea blogului. Ce scrie? Exact, motto-ul ala lung si dragutz si plin de banal la prima vedere: „Ne cunoastem numai atunci, cand ne gasim in fata propriilor noastre limite”. Concluzia mea: limita este cea care dezvaluie caracterul adevarat al omului, deoarece in situatii-limita reactia la stimulii exteriori vine din subconstient, o reactie de aparare, involuntara si aflata la nivelul de automatism. Modul în care omul îşi acceptă soarta şi toată suferinţa pe care aceasta i-o cauzează, modul în care îşi duce crucea îi oferă oportunităţi ample – chiar şi în cele mai teribile împrejurări -să adauge un sens şi mai profund vieţii sale. El poate rămâne curajos, demn, altruist. Sau, în lupta aspră pentru supravieţuire, poate uita de demnitatea sa umană, ajungând nimic mai mult decât un animal. Aici zace şansa omului fie de a folosi, fie de a renunţa la ocaziile de a atinge valorile morale pe care osituaţie dificilă i le prilejuieşte. Şi tocmai acest fapt hotărăşte dacă el este sau nu vrednic de suferinţele sale.

„Omul in cautarea sensului vietii” e o sinteza a 3 ani petrecuti de Frankl in lagarele naziste, dar nu pentru a povesti cosmarul propriu-zis al exterminarilor, ci pentru a studia capacitatea omului de a se adapta intr-un mediu in care nimereste fara voia sa. Nietzsche  spune ca „cel care are un de ce pentru care să trăiască poate îndura aproape orice”. Fiecare detinut isi cauta propriul mottiv pentru a pastra in permanenta speranta de eliberare. Pentru Frankl motivul care il indeparta de sinucidere era ….desigur, dragostea. Sotia sa, aflata in alt lagar extremist, avea numai 24 de ani si 3 ani de casnicie. Discutiile imaginare cu ea ii stergeau de pe retina scarbosenia realitatii, chiar daca era cat se poate de posibil sa fi fost moarta deja. Ştia un singur lucru – un lucru pe care îl învăţase deja bine: dragostea trece cu mult dincolo de persoana fizică a fiinţei iubite, găsindu-şi sensul cel mai profund în fiinţa sa spirituală, în şinele său lăuntric. Fie că este sau nu prezentă, fie că mai este sau nu în viaţă, toate acestea încetează, cumva, să mai conteze.

din memoriile lui Viktor Frankl : „Un gând m-a străpuns: pentru prima dată în viaţă am  înţeles adevărul, aşa cum l-au aşezat în ode atâţia poeţi, declarat/ ca ultimă înţelepciune de atât de mulţi gânditori. Adevărul că  dragostea este ultimul şi cel mai înalt ţel la care omul poate să \ aspire. Atunci am înţeles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gândirea şi credinţa umană trebuie să ne-o împărtăşească: izbăvirea omului este prin dragoste şi în dragoste. Am  înţeles că omul căruia nu i-a mai rămas nimic în lumea aceasta poate totuşi să cunoască fericirea, chiar şi dacă numai pentru o clipă, contemplând persoana iubită. Neînchipuit de singur, neputincios să se exprime printr-o activitate pozitivă, când singura sa realizare se reduce la a-şi îndura suferinţa aşa cum se cuvine – onorabil, aşadar aflat într-o astfel de situaţie, omul poate, prin contemplarea plină de iubire a chipului persoanei iubite, pe care îl poartă în sine, să ajungă la împlinire. Pentru prima oară în viaţă am putut pricepe înţelesul cuvintelor „îngerii se pierd în contemplarea perpetuă a slavei nemărginite”.Lumea şi existenţa lor păreau atât de îndepărtate, iar mintea călătorea într-acolo plină de dor. în mintea mea călătoream cu autobuzul, descuiam uşa de la intrarea în apartament, răspundeam la telefon, aprindeam  luminile electrice. Adeseori, gândurile noastre se învârteau în jurul unor asemenea detalii, iar aducerile aminte te puteau mişca până la lacrimi.”

„Emoţia, care este o suferinţă, încetează să mai fie suferinţă de îndată ce ne formăm o imagine clară şi precisă despre ea.” Spinoza

OMUL SE CUNOASTE IN FATA LIMITEI. Saturati-va de fraza asta. Nu conteaza deloc. Dar numai atunci, el cunoaste daca iubeste cu adevarat, isi accepta conditia umana sau o ignora, simte cu adevarat, actioneaza cu adevarat si afla care e misiunea lui suprema.  Numai atunci, el e demn de suferinta sa si de posibilitatea de a o depasi. Numai atunci, el TRAIESTE.

As long as you don’t choose, everything remains possible.

And one more about time and dimmensions:

I’ll Take Everything