Author Archives: unstropdeverde

Deşertul pentru totdeauna

Astazi am finisat lectura „Deşertului pentru totdeauna” de Octavian Paler…formidabila carte, desi putin dificila dar plina de profunzime…

„Ce vreau? Să-mi povestesc viaţa? Nu. Categoric, nu. Pentru a te dedica amintirilor, îţi trebuie mai mult decât o vârstă înaintată, care să te îndemne la bilanţuri. Îţi trebuie, îndeosebi, încrederea că ai reuşit să ajungi la unele concluzii care ar merita să fie împărtăşite.”

„nu e nebun cel careşi-a pierdut raţiunea, ci acela care şi-a pierdut tot în afară de raţiune.”

„născut într-o lume extrem de practică, am ajuns să trăiesc aproape somnambulic?”

„Dar orice „paradis” – dacă merită acest nume – e de o admirabilă simplitate (doar infernul e complicat). El nu e „perfectibil”, fiindcă în paradis nu există nici progres, nici „mai bine”, acestea fiind rezervate lumii imperfecte, de după copilărie.”

„Nici o oboseală sufletească nu se compară, probabil, cu una care provine dintr-o iubire ce nu se poate consola.”

„Îl îmbie pe Julius să mai bea, comandă altă sticlă după care, uitânduse în ochii tânărului custode, vru să afle dacă el ştie ce-i aceea „frică de a trăi”. „Depinde de cauze…”, îndrăzni Julius, dar doctorul Luca nu-l lăsă să termine: „Cui îi pasă de cauze? Cu cine poţi împărţi o disperare?”

„Sinucigaşii provin, probabil, nu dintre cei scârbiţi de viaţă, ci dintre cei cu vitalitate excesivă. Dar de ce va fi vrut Dumnezeu să amestece ceea ce emoţionează şi ceea ce ne distruge?”

„Presupun că modul în care ne asumăm eşecurile are o mare importanţă. Uneori, acceptându-le, se mai poate salva ceva prin egoism. La mijloc, nu e doar o chestiune de onestitate. Nu văd cum îţi poate fi de ajutor onestitatea într-un deşert când, încotro te întorci, nu mai există decât nisip. Ai nevoie de egoismul care caută o speranţă în disperare, atunci. Cred că eram doar în parte sincer când am vrut să demitizez prestigiul înţelepciunii. Exista, probabil, şi o parte de „poză” în pretenţia mea că a fi „cu măsură” nu e o calitate, că abia dorind, îndrăznind, iubind „fără măsură” ne dăm măsura întreagă. Dar e, am impresia, şi ceva serios sau, măcar, discutabil, într-o asemenea idee. Cel puţin, la suprafaţă (acum, nu am răbdare să aprofundez, cum nu am răbdare să dezvolt nici un gând). Căci înţelepciunea e plină de restricţii: să nu faci, să nu dregi, să te abţii. Or, dacă reţinerile ar avea valoare, ar însemna că eu am fost de mic înţelept. Lipindu-mă de ziduri, stând mereu în defensivă, am făcut ce recomandă înţelepţii. Şi ce-am reuşit? Să trec nişte „bălţi”. Am pierdut nenumărate ocazii de a ieşi din bârlogul vieţii interioare. M-am umplut de melancolii, precum câinii de purici. M-am ales cu înţelegerea ireparabilului.”

„Ce poate urma într-o lume fără incertitudini? O asemenea lume e la fel de greu de imaginat ca una fără Dumnezeu.”

„Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost. N-am mai fi nici măcar în situaţia unei hiene care se hrăneşte din resturi. În consecinţă, cred că voi renunţa la recapitulări. Nu pot găsi în ele decât cauze, explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.”

Begin Again

 

Oh this is not the way that it should end
It’s the way it should begin, again

No – I never wanna fall apart
Never wanna break your heart
Never wanna let you break my own
Yes – I now we said a lot of things
That we probably didn’t mean
But it’s not to late to take them back

„Ce ne mai solidarizeaza azi?”

„Omul? Nu există „omul” decât în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna, îl copleşesc martorii dintre care se aleg mereu şi călăii, şi victimele, pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire…”

„Ce ne mai solidarizeaza azi? Exista vreun ideal care sa ne lege pe toti, sa ne faca sa privim in aceeasi directie, chiar daca nu ne iubim unii pe altii? Mai exista vreo valoare pe care s-o respectam? Mai exista ceva neatins de ura, de disolutie, ceva care sa nu te faca sa te simti insuportabil de singur?”

„Lumea are prostul obicei să nu te lase să uiţi exact ceea ce ai vrea să uiţi.”

„Cred că lumea a fost prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la „doi” mi s-a părut ideală.”

Octavian Paler

Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren… eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar… alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri… cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren… în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip… în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi…

Octavian Paler

Cânt? sau Plâng?

Astăzi m-am surprins cântând…

Simplu…sunetul a venit din interior…necontrolat…neoprit…ca un capăt de tumult……un tumult de repulsie, de ură, de singurătate și dor în care înot ca un naufragiat disperat și deznădăjduit…M-am obișnuit să simt ce vreau să simt, să plâng, când vreau să plâng, să tac, când vreau să tac…iar acum….acum cânt…

Neașteptat! M-am trezit ca dintr-o hipnotică reverberație și m-am speriat, pentru că interiorul meu, atât de tocit de vicioasa, dar necesara deprindere de a lăcrima…acum cântă…cu gura mea, dar fără mine…Un intrinsec detașat și obraznic care vrea să-mi arate, ca unui copil mic ce se îndărătnicește să asculte, ceea ce simt cu adevărat…

Astăzi m-am surprins cântând, dar nu era vocea mea…era sufletul care a riscat să-mi vorbească…”poate dacă ploaia s-ar opri”…

LA MULTI ANI, BLOG! AVEM UN ANIŞOR!

NU UIT NIMIC…

Sunt atit de multe lucruri care conteaza…Conteaza grija pe care o oferi oamenilor dragi si pe care o primesti fara sa o astepti…Conteaza zimbetul care apare involuntar din bucuriile mici de care ai parte in ficare zi.Conteaza momentele de fericire pe care reusesti sa le gasesti zilnic…

Conteaza sa mergi pe jos si sa renunti la transportul public in favoarea unei plimbari tematice…de fapt…tematica este intotdeauna aceeasi…te bucuri ca poti merge…ca poti suride…ca poti contempla lumea asa cum este ea in orice moment pe care il surprinzi…poti privi in sufletele trecatorilor prin gesturile pe care le fac acestia inconstient…prin felul in care-si incrunta fata atunci cand merg…prin felul in care cauta prin genti cine stie ce maruntis…prin felul in care se grabesc sau stau pe loc…sau prin felul in care contempleaza, la fel ca tine sau ca mine, toti trecatorii…

Conteaza atat de mult felul in care reusesti sa acorzi atentia binemeritata familiei tale si prietenilor tai…Conteaza sa-i suni la timp…sa spui ca ti-e dor…sa-ti ceri iertare…sa chemi la o intalnire…sa te trezesti alaturi de o cafea si niste sandwichuri in forma de zambete si alaturi de senzatia ca esti privit indelung…cu admiratie…si sa-ti fie frica sa te trezesti ca sa nu rupi farmecul…Conteaza sa intelegi toate aceste lucruri la timpul lor…

Conteaza sa revii mereu la felul tau de a fi dar sa nu-ti fie frica sa deschizi portile schimbarii…Conteaza sa spui oamenilor apropiati ca ii pretuiesti si regreti ca nu le poti acorda mai mult timp atunci, cand intr-adevar nu poti…Conteaza sa vizitezi locurile vechi care te imbratiseaza in amintiri vechi…da…pentru mine conteaza amintirile… si conteaza lectia pe care o iau de la fiecare clipa in care sunt Om…

Conteaza sa iubesti…cu adevarat…Conteaza sa fii gata sa ierti…sa uiti…sa continui si sa ierti din nou…Conteaza amintirile…sunt atat de multe lucruri care conteaza…nu arunc nimic la gunoi…niciodata…[nici chiar atunci, cand nu mai pot recicla nimic…]

Va fi o toamna frumoasa…

IERTĂRILE

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi

(A.P.)

Ea e alături acum…

Ea e omniprezentă

Ea e de nelipsit

si de neînlocuit

Ea e consolarea ta

si suferinta

si pe Ea o cunosti

Acum

Până în măduva

Osului fals.

Ea e cea care acum

Te urmează

si o strângi

în brate reci si îndurerate

si adoarme

sub cămasa ta.

Ea e cea care priveste

Prin ochi tăi

si mă sfidează

orgolios si impertinent

Ea a pătruns

În venele tale

În inima ta

si te infectează

cu esenta-i rusinoasă

Ea mă depăseste

Mergi de mână cu ea

si plâng…

….

pentru că doar în prezenta ei

Tu

Esti Tu.

Ea

Este Lipsa Mea.

14.09.2010

SHE DON’T WANT THE WORLD

REFLECTIONS OF A SKYLINE…♥

And I wanna play hide-and-seek…and give you my clothes… tell you I love your shoes…and sit on the steps while you take a bath…and massage your neckand kiss your face…and hold your hand…and go for a walk…not mind when you eat my food… and meet you at Rudy’s… and talk about your day…talk about YOUR day…and laugh at your…your paranoia! And give you tapes you don’t listen to… watch great films…watch terrible films… and tell you about the tv programme I saw the night before and not laugh at your jokes… want you in the morning… but let you sleep in for a while… tell you how much I love… your eyes… your lips… your neck… your tits… your arse… and sit on the steps smoking ‘till your neighbours come home… and sit on the steps smoking ‘till you come home… and worry when you’re… late. And be amazed when you’re early… and give you sunflowers…and go to your party and dance… be sorry when I’m wrong… and happy when you forgive me… look at your photos… wish I’d known you forever… hear your voice… in my ear… feel your skin… on my skin… and get scared when you’re angry… and tell you you’re gorgeous… and hug you when you’re anxious…and hold you when you’re hurt… and want you when I smell you… and offend you when I touch you… and whimper when I’m next to you… and whimper when I’m not… dribble on your breast…smother you in the night and get cold when you take the blanket…and hot when you don’t…and melt when you smile…and dissolve when you laugh… but not understand how you think I’m rejecting you… when I’m not rejecting you and wonder… how you could think I’d ever reject you…and wonder who you are… but accept you anyway… and tell you about the tree angel… the enchanted forest boy… who flew across the ocean… because he loved you… and buy you presents you don’t want… and take them away again… and ask you to marry me…and you’ll say no again… but keep on asking because though… you think I don’t mean it… but I always have from the first time I asked you… I wonder the city, thinking… but it’s empty without you… but I want what you want, and think I’m loosing myself… but… I’ll tell you the worst of me. And try… to give you the best of me… because… you don’t deserve any less… answer your questions when I rather not… and tell you the truth… when I really don’t want to… and try to be honest… because I know you prefer it… and think it’s all over but… hang on for just ten more minutes before you throw me out of your life… forget who I am… and let me try to get closer to you… and somehow…somehow… somehow communicate some of the overwhelming… undying… overpowering… unconditional… all encompassing… heart enriching… mind expanding… ongoing… neverending… LOVE… I have for you

Crave-by Sarah Kane