Monthly Archives: Martie 2011

Lava de alb, ninsoarea grabita…

Ploua. Si umbrela mea e in alt troleibuz… Unul isi uita norocul invelit in hartie de staniol…Se uita o fagaduinta. Un juramant. Niste flori uita sa mai rasara, niste izvoare uita sa curga. Incotro, globule, atat de grabit, incotro atat de distrat?! Read the rest of this entry

Anunțuri

A treia amintire sau De la lectura plurala pana la rugul lui Giordano Bruno

Care dintre baieti a avut vreodata ocazia (ca sa nu zic privilegiul onorific :D) sa exploreze continutul posetei unei fete? Unii ar raspunde, poate fara a se mai obosi sa verifice, cu obisnuitul stereotip al debaralei pline cu maruntisuri inutile (si totusi utile, pentru orice eventualitate). Dar geanta unei fete este mai mult decat o cutie in care arunci toate chitibusurile posibile si imposibile pe care le vezi zilnic. Si, pana la urma, acesta nici macar nu este scopul pentru care scriu acum. Este, daca vreti, o introducere ieftina la amintirea ce urmeaza. Read the rest of this entry

ȘAH MAT!

doar tacerea sa vorbeasca intre mine si vant. Pentru ca altcineva nu vrea sa vorbeasca, sa strige, sa urle, sa cheme. Nimanui nu-i pasa, nici macar pisicii care-a trecut acum in fata mea (ah! ce dureroasa coincidenta!) Am iesit din joc fara sa-mi vad cartile, am primit un sah mat fara sa mut vreo piesa, si nici macar nu e ora 8. Si nu e primavara, e o gheata nesfarsita, o crusta rece (pe creier? sau pe constiinta?…trebuie sa fie o singura varianta, caci ne-am obisnuit, bineinteles, sa fie un singur vinovat, la ce bun doi?). Ar fi trebuit sa ne nastem fara trup, pentru ca incepand cu pacatul originar de a ne naste ne este indeajuns povara constiintei, nu credeti? Iremediabila e doar greseala de a te lasa strivit (?)…Cum ramane, Octaviane, cu cazul in care nici n-am apucat bine sa ma var sub talpa? Sau cerul insusi e o talpa colosala? Sau aerul? Sau L-U-M-E-A? Au lasat oare cu totii sa invinga fiara din ei si eu de rand cu dansii? Unde-s atunci cei care tremura in fata cobrelor, sau si-au facut si ei fluiere dintr-un vant vecin si s-apuca de imblanzit? Imi bandajez gura cu palma sa nu indraznesc sa-ncep sa fluier ca, ma rog,  nu m-a invatat maica-mea sa fac. Sunt o naiva. Naiva indiferenta care tremura. Si-am sa stau aici pana nu inghet de frig/frica. Cel putin, asa nu mai simti nimic.

p.s. Dau prea multe intrebari? :S

„Despre eroi si morminte”

„Mă fascina — adăugă Martin — ca o prăpastie intunecată şi, dacă mă aducea in pragul disperării, era tocmai pentru că o iubeam şi pentru că aveam nevoie de ea. Cum ne-ar putea aduce in pragul disperării cineva care ne este indiferent?”

„„Speranţa” de a o vedea din nou.. Şi mai apoi işi spuse: nu cumva vor fi fiind toate speranţele oamenilor la fel de groteşti ca aceasta? Fiindcă, dată fiind natura lumii, ne punem speranţa in imprejurări care, de indată ce au loc, nu ne aduc decit frustrare şi amărăciune; motiv pentru care pesimiştii se recrutează dintre foştii plini de speranţă, intrucit pentru a avea o viziune neagră asupra lumii trebuie ca mai inainte să fi crezut in ea şi оn posibilităţile ei. Şi incă mai ciudat şi mai paradoxal e faptul că pesimiştii, o dată ce au rămas deziluzionaţi, nu sint in mod
constant şi sistematic disperaţi, ci, intr-un anume fel, par oricind dispuşi să-şi reinnoiască speranţa, cu toate că se ascund sub invelişul de mihniţi universali, in virtutea unei anume pudori metafizice; de parcă pesimismul, pentru a se menţine puternic şi mereu viguros, ar avea nevoie, din cind in cind, de un nou impuls, declanşat de o nouă şi brutală deziluzie.”

Ernesto Sabato

A doua amintire :”>…a bulgarelui de staniol si a urmelor de noroi (intr-o gara?!)

“In copilarie imi placeau enorm hartiile de staniol colorate. Le netezeam, le aranjam si le strangeam cu grija intr-o cutie. Fiecare avea alta culoare. Intr-o zi cineva mi le-a luat si a facut din ele un glob. Stranse in bulgarele acela cenusiu, foitele mele colorate nu m-au mai interesat. Asa am procedat, in general, si cu amintirile mele. N-am vrut sa tarasc dupa mine prin viata bulgarele de staniol si am preferat sa traiesc fiecare clipa pentru ea insasi, pana nu intra si ea in globul cela.”

Citesc pe Octavian Paler;  viata sa “pe un peron” imi provoaca senzatia de familiaritate totala…Nu, nu traiesc pe un peron, nu am nici macar curajul sa urc intr-un tren alegoric, dar unele lucruri din experienta pe care o lecturez acum imi sunt cat se poate de apropiate… E interpretarea omului ca un romancier ratat al propriei vieti care nu vede lucrurile insesi, ci se margineste cel mai adesea a citi etichetele de pe ele… Read the rest of this entry

Prima amintire :”>…a frigului impanzit de umbra stropilor de var…

Franturile pe care mi le amintesc sunt multe… multe sunt si senzatiile, si staruinta mirosului, si a culorii, si voluptatea imaginii mobile care o pot descrie pana la cele mai mici detalii…

Cladirea se afla intr-o ograda, culcata exact pe marginea unui podis sub care incepea un stadion colosal si parasit.  Am urat imaginea asta si poate asta e cauza pentru care mi-o pot reaminti atat de dureros de detaliat.  Uram culoarea albastra deschis a vopselei scorojite de pe drugii de fier a gardului, acelasi albastru deschis cu care era vopsit zidul si usa din bucati rotunjite din lemn, si decorul rotund de pe aceasta, si manerul de fier, ca un inel incovoiat si infipt in barna de lemn, albastru deschis… culoarea imi dadea impresia respingatoare de vechime a ratiunii, de traditionalism, daca vreti, de alura sovietica in care erau invaluite strazile, si strada la marginea careia se afla magazinul. Mai avea si ferestre inalte si stropite cu var pe care nimeni nu s-a obosit sa-l stearga, iar umbra stropilor in plina zi se imprastia pe podeaua de ciment, impreuna cu umbra perdelelor cu abajur copilaresc si ingrozitor de deprimant. Read the rest of this entry