Daily Archives: februarie 14, 2011

REVELAȚIE LA ORDINEA DE ZI

Nu vreau primăvară. Pentru mine e ceva infectat, un soare infectat, o căldură infectată, un pământ infectat de dezgheț și amintiri infectate de ani buni. O urăsc pentru că e prea vie și mă grăbește fiind, în același timp, somnolentă în calmul și liniștea mortală de care atârnă cele douăzeci și ceva (trei?) de grade Celsius.

Nedorința de a suporta trivialitatea primăverii din martie-aprilie o am de la paișpe ani. Îmi amintesc și motivul și încerc să evit senzația în fiecare an tâmpit o pătrime din care e caldul acesta nervos. E lipsa senzației totale, lipsa extremității, nu e nici frig să simți fierbințeala de sub hainele grele, nici cald să tânjești după gheața de patinoar sau zăpada nisipoasă și scârțâitul obraznic de sub cizme. Primăvara e a-senzație. Atunci, când nu simți mediul PE propria piele, îți rămâne doar să simți dublu ce e SUB piele, iar sentimentul e cât se poate de iritant și scârbos (poate). Read the rest of this entry