Daily Archives: ianuarie 18, 2011

O notă de ”fa” la priveghiul Ideii

Cioburi negre de zâmbete condensează întunericul. S-aud hohote de spaimă ce spintecă adimensiunea. Merg în mijlocul acestei sonorizări înfiorătoare neînțeles și dezolat.

Neștiind direcția, încerc să găsesc umbra, probă a existenței și a singurătății or, în mulțime, umbra s-ar pierde printre miile de umbre asemănătoare, s-ar prelinge pe hainele străinilor, s-ar fragmenta pe sutele de măști. Solitudinea e ceea ce o va păstra integră, e deliciul în care se complace…el…nu mai era el, i s-a părut atât de firesc că s-a trezit în această lume…sărmanul ciob solitar…

Spațiul dintre bucățile de oglinzi e împânzit de-un fir de fum al candelei mute. Ea nu spune nimic, nu creează, doar trimite disperată telegrame din fum ca s-adune cuvintele sparte și oarbe la priveghiul ideii. Întunericul se contractă ca un mușchi obosit și adună cioburile în fețe desfigurate și amorțite…

Știi ce vreau? … Read the rest of this entry

In Memoriam

Despre fericire 

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.
Cântat-am mărul înflorit:
Cel ruşinându-se
De trupul gol al Lunii,
Izvorul care reînvaţă
De unde vine,
Când s-a fost născut
Şi malul sfredelit
De ţipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.
Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul? !),
C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Şi jumătate-n apă.
Sunt fericit
C-aud cum sună-n faţă,
Prea tainic şi integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Şi că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;
Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Şi-n lacrima de lut –
Străbunii.
Erou nu sunt,
Măriri nu cer,
Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

Grigore Vieru