Daily Archives: noiembrie 28, 2010

Jurnal ambulant

Am observat ca iubesc sa scriu din transportul public. De vina e sentimentul directiei. Ador sa merg cu masina, maxi-taxi, autobuz, bicicleta, nu conteaza. Fie un drum de excursie, fie o calatorie scurta cu 124 sau 110 :D. Aflandu-ma pe bancheta in postura ‘umila’ de pasager, am, in acelasi timp, senzatia ca undeva, la capatul calatoriei, ma asteapta ceva sau cineva important, ca am ceva de indeplinit, de descoperit, de aflat si asta ma umple de speranta. Vorbind de calatorie si drum, cred ca v-ati asteptati, cei care ma cunosc, ca le  voi asocia numaidecat cu viata. Vad prin geam imagini care trec, fug, simt viteza, iarasi ploaia :”> si stiu ca, in curand, (pe la Cornesti, probabil), se va innopta.

Ieri, am trait o experienta similara in drumul meu spre casa, spre Ungheni. Mergeam intr-un Sprinter obisnuit, insa am fost surprinsa ca avea si televizor. Ei bine, mai surprinsa de faptul ca soferul a binevoit sa-l conecteze decat de insasi existenta lui. Avea un playlist simplu, scurt, cu filme epice: „Briliantovaya ruka”, „Beloe solntse pustini”, „Prikliucenia Shurika”…probabil ca ati inteles deja repertoriul. Dom’Sofer a ales „Kavkazkaya plennitsa”, dar minusul era ca ma aflam exact pe bancheta din spatele lui si mi-era greu sa vizionez. Totusi, acest lucru avea avantajul sau: aveam posibilitatea sa admir panorama spectatorilor din spate, toti cu capetele sus, cu ochii straluciti si toti cu zambete pe fata. Un cinema ambulant! Am chicotit putin si i-am dat un ghiontulets mamei sa se uite si ea. Tocmai derula un moment amuzant si toti, in unison, au izbucnit in ras. Brusc, speriati, au privit spre vecinii de alaturi. Stupefactie! Sper ca intelegeti ce vreau sa comunic acum – un singur lucru, banal si atat de comun a reusit sa uneasca oamenii care merg in aceeasi cabina, alaturi, in acelasi sens, dar fiecare avand sentimentul directiei propriu. A fost indeajuns un film care sa-i faca pe toti sa zambeasca la fel, sa chicoteasca, sa-si dezvaluie, fara a-si da seama, adevarata fata, cea sincera. Si, realizand, fiecare dintre ei, ca rade necontrolat intr-o multime de straini, au privit inspaimantati unii spre altii……da, pot fi si buni, pot fi si binevoitori, si amabili, pot sa ureze celorlalti „O seara frumoasa!” la iesirea din autobuz, pentru ca au reusit sa se apropie inconstient. Toata calatoria mi-a fost cuprinsa de o caldura deosebita decat in restul zilelor. Fiecare dintre pasageri si-a facut, fara indoiala, propria concluzie referitor la traseul parcurs in acea seara, dar ceva a fost comun – am realizat ca, traind intre oameni, putem gasi caldura lor in lucruri mici. Acesta a fost lucrul pe care l-am pretuit pe data de 27 noiembrie si care va face parte din sistemul meu de valori….iar pentru ziua de astazi, momentul ce va ramane imortalizat va fi cel de acum  (pe langa momentul in care mi-am indeplinit datoria de cetatean :D), in care scriu si primesc o imensa placere, si cel in care cautam, infrigurata, o bucata de hartie si pix, cand ieseam din Ungheni deja, fiind gata, in caz contrar, sa scriu cu un capat de creion imprumutat pe un pliant electoral ratacit la fundul gentii.

….si s-a justificat ceea ce am prognozat mai devreme – sunt in Cornesti si e deja intuneric, dar se vad campuri albe de zapada care intarzie caderea noptii. Un alb iluzoriu, care vrea sa mascheze, fara rezultate, desigur, ceea ce va avea loc inevitabil: curand, va fi bezna, iar dupa ea – o noua dimineata. 🙂