Ambuteiaj

24.11.10, ora 15.45

Lacrimez cu picaturi de ploaie. Merg. Ba nu. Astept intr-un maxi-taxi plictisit si lenes. Scriu din ambuteiaj. Si ploua. Sau plang. Am derutanta senzatie ca stropii nu se izbesc de fereastra, ci strabat sticla rece si inerta si se izbesc de genele mele. Involuntar, ma feresc. Mi-e frica sa nu ma ude lacrimile ploii. La ce bun? Le am pe ale mele si imi sunt de ajuns. Ploua cu lacrimi. Lacrimez cu stropi de ploaie. E noiembrie.

Intarzii. Intarzii acum…sau intarzii in timp. Imi distrage atentia Oana cu jocurile ei de cuvinte. Ma rapeste din re-revelatiunea re-revelatorie si re-resimt re-recrudescenta re-reconstruirii Acumului. Ii place sa inventeze cuvinte….iar eu…eu lacrimez cuvinte….

Posted on noiembrie 24, 2010, in Memoriile unui romancier ratat. Bookmark the permalink. Un comentariu.

  1. ai expus aceasta corelatie dintre sentiment si natura,mai bine spus sentimentul naturii si cel al omului intr-un mod foarte specific, intru-cit nu se mai intelege limita starii sufletesti…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: