Monthly Archives: septembrie 2010

M-apropii zâmbind de ghişeu şi-ntreb cu sclipirea ceea-n ochi dacă aş putea avea certificatul de care am nevoie. Îl primesc. Mulţumesc. Iarăşi zâmbesc…
Serviciul de pază se-apropie încet de mine şi-mi spune că nu este permis să trec. Zâmbesc liniştit şi încerc calm să explic de ce anume am nevoie. Îmi permite să trec. Merci. Zâmbesc…
Vecinii, care abia au hotărât să iasă pe-afară, mă salută, sunt veseli. Le zâmbesc, bună ziua, şi grăbesc pasul ca să intru mai repede-n casă.

Am intrat. E umbră şi linişte. Arunc hainele-n toate părţile, pun masca pe masă şi plec în duş.
Nu mai zâmbesc…

sursa: http://nebun.tk/

Everything will be alright…


“Do you know anything about frogs?”

“Frogs?”

“Yes, various biological studies have shown that if a frog is placed in a container along with water from its own pond, it will remain there, utterly still, while the water is slowly heated up. The frog doesn’t react to the gradual increase in temperature, to the changes in its environment, and when the water reaches the boiling point, the frog dies, fat and happy.

“On the other hand, if a frog is thrown into a container full of already boiling water, it will jump straight out again, scalded, but alive!”

Olivia doesn’t quite see what this has to do with the destruction of the world. Igor goes on:

“I was like that boiled frog. I didn’t notice the changes. I thought everything was one, that the bad things would just go away, that it was just a matter of time. I was ready to die because I lost the most important thing in my life, but, instead of reacting, I sat there bobbing apathetically about in water that was getting hotter by the minute.”

Olivia plucks up the courage to ask:

“What did you lose?”

“The truth is I didn’t lose anything. Life sometimes separates people so that they can realize how much they mean to each other.

Paulo Coelho, THE WINNER STANDS ALONE

By the river Piedra I sat down and wept

One doesn’t love in order to do what is good or to help or to protect someone. If we act that way, we are perceiving the other as a simple object, and we seeing ourselves as wise and generous persons. This has nothing to do with love. To love is to be in communion with the other and to discover in that other the spark of God.

You have to take risks. We will only understand the miracle of life fully when we allow the unexpected to happen.

Every day, God gives us the sun – and also one moment in which we have the ability to change everything that makes us unhappy. Every day, we try to pretend that we haven’t perceived the moment, that it doesn’t exist – that today is the same as yesterday and will be the same as tomorrow. But if people really pay attention in their everyday lives, they will discover that magic moment. It may arrive in the instant when we are doing something mundane, like putting our front-door key in the lock; it may lie hidden in the quiet that follows the lunch hour or in the thousand and one things that all seems the same to us. But that moment exists – a moment when all the power of the stars becomes a part of us and enables us to perform miracles.

Joy is sometimes a blessing, but it is often a conquest. Our magic moment help us to change and sends us off in search of our dreams. Yes, we are going to suffer, we will have difficult times, and we will experience many disappointments – but all of this is transitory it leaves no permanent mark. And one day we will look back with pride and faith at the journey we have taken.

I could have. What does this phrase mean? At any given moment in our lives, there are certain things that could have happened but didn’t. The magic moments go unrecognized, and then suddenly, the hand of destiny changes everything.

But love is much like a dam: if you allow a tiny crack to form through which only a trickle of water can pass, that trickle will quickly bring down the whole structure, and soon no one will be able to control the force of the current.

Love is a trap. When it appears, we see only its light, not its shadows.

I’m going to fight for your love. There are some things in life that are worth fighting for to the end. You are worth it.

quotes from “By the river Piedra I sat down and wept”

Încă o chestiuţă interesantă din notiţele Nicutzei :)

„Motivaţia nu te loveşte ca trăsnetul, şi nici nu ne-o poate oferi pe tavă sau cu forţa o altă persoană. Toată această găselniţă pe nume motivaţie este o cacealma. Las-o încolo de motivaţie. Treci la fapte pur şi simplu! Fă totul fără motivaţie şi după asta….ia să vezi! După ce porneşti la treabă, abia  atunci intră în scenă şi motivaţia şi îţi uşurează toată cazna, şi ce uşor este după asta să continui!”  (un jurnal medical necunoscut)

Nu ştiu dacă are vreo noimă cele spuse…aş vrea să trec la aşa strategie, dar mă întreb: dacă voi începe să fac totul fără motivaţie, nu va solda asta cu ochelari roz?….adică unicul impediment care mă opreşte să încerc este riscul de a trece PE LÂNGĂ viaţă, şi nu PRIN ea.Sau poate că nu am înţeles până la capăt ce vrea să spună această notiţă. Mi-e frică de riscul ca această motivaţie să nu mai vină şi să transforme toate activităţile cu care experimentez teoria asta în nişte obiceiuri ordinare, din lipsă de experienţă sau, mai corect spus, din lipsă de control asupra vieţii….totuşi aş opta pentru o motivaţie în ceea ce fac…. dar nu face nimic să încerc, aşa că trec la treabă, accept diverse terapii psihologice pentru optimism..:)

Dacă îi tratezi pe oameni aşa cum se văd ei, chiar dacă în aparenţă îi supraestimezi, îi faci să devină ceea ce sunt capabili să fie. De fapt, dacă îi luăm pe oameni aşa cum sunt, în realitate le limităm performanţele. Dacă îi tratăm aşa cum ar trebui să fie, îi ajutăm să devină ceea ce pot să fie. Dacă vei spune că acesta este idealism – supraevaluarea omului, atunci dă-mi voie să-ţi răspund : idealismul este adevăratul realism, pentru că prin el, îi ajutăm pe oameni să se realizeze. (Victor Frankl)

Îmi permit să-i pun cap în cap pe Victor Frankl şi medicul necunoscut şi mă întreb: idealismul despre care vorbeşte ultimul este oare o motivaţie? de ce nu, dacă omul se lasă motivat de încrederea şi aprecierea celor din jur (atenţie! motivat, nu influenţat!) şi îşi valorifică potenţialul în măsura în care cineva îl vede înainte ca acesta să fie dezvăluit? Şi dacă tot viaţa este un simplu bumerang sau, dacă vreţi, un ecou a ceea ce facem, gândim şi vorbim, prin urmare, ca să obţii acest gen de motivaţie, trebuie ca tu însuţi să fii o sursă de motivaţie! Uite asta e strategia care îmi prieşte! Să devin omul care îi motivează pe ceilalţi pentru a primi singură o atitudine similară. 🙂

Cary Brothers – Ride

You are everything I wanted
The scars of all I’ll ever know

If I told you you were right
Would you take my hand tonight?
If I told you the reasons why
Would you leave your life and ride?
And ride…

You saw all my pieces broken
This darkness that I could never show

If I told you you were right
Would you take my hand tonight?
If I told you the reasons why
Would you leave your life and ride?
And ride…

LECTURI NOI :)

Ziua de ieri a fost una minunată 🙂 După DEAR JOHN la o cafelutză dulce cu Nico (click aici pt a o cunoaşte), mult bocit şi cântat la chitară şi iar bocit….:D….am început să facem schimb de lecturi şi am descoperit că (virgulă) colega mea de cameră e ataşată de acelaşi gen de literatură ca şi mine…URAA!!!..mai nou, m-a şi intrigat deja spre o nouă lectură  – „Calea Vrăjitorului” de Adrian Nuţă şi, ca să mă facă să „salivez” mai mult, mi-a permis sa public pe blog câteva notiţe preluate din jurnalul ei referitor la cartea dată, pe care le împart cu voi. 🙂

Ignoranţă – Ataşament – Suferinţă . Dacă ignori faptul că totul este schimbător, te ataşezi de anumite lucruri, opinii, dogme, ritualuri, plăceri senzoriale, ceea ce duce la suferinţă. A trăi în trecut, din motive de ataşament este ca şi cum ai locui lângă un izvor, continuînd să bei apă dintr-un butoi, cu toate că anume izvorul îţi oferă energii în totalitate noi, proaspete.

Într-o relaţie, cel mai înalt dar pe care i-l poţi oferi celuilalt este libertatea. În ce fel îl iubeşti dacă te chinui să construieşti  o colivie în jurul lui? Nu mai bine transformi colivia dintr-o închisoare într-o casă, ale cărei uşi sunt întotdeauna deschise?

În interiorul tău trăieşte atât principiul feminin, cât şi cel masculin. Deci, atunci când aceste „radare” detectează pe cineva care să le semene, încep să o ia razna. Deci, te îndrăgosteşti de persoane care posedă calităţi care există deja în tine, deşi nu le reproduc fidel.

Trebuie să posezi înainte de a fi deposedat. Trebuie să ai ceva pentru a învăşa să renunţi. Trebuie să te ataşezi pentru a descoperi detaşarea. Trebuie să te agăţi pentru a învăţa să eliberezi strînsoarea.

Sper să vă fi intrigat şi pe voi. Mersi mult Nicutzei şi lectură plăcută!!!

P.S. SUNT FERICITĂ!!!