Monthly Archives: August 2010

keep it simple…cause simple is good…♥

Aţi simţit vreodată senzaţia că cineva vă cheamă? sau va strigă….sau va trezeşte….când ascultaţi o melodie relaxantă sau când citiţi o carte preferată….sau când vreţi să simţiţi asta….

ce fulgerător a trecut vara…ca o hoaţă…fugară şi….de neuitat….lasă în urma ei doar amintiri şi senzaţii care s-au dizolvat în mine….şi au devenit eu…simt nevoia să mă trezesc din moleşirea somnoroasă ce m-a învăluit timp de trei luni scurte şi pline de…vară….ca o briză răcoritoare, pe care o simţi cum intră în piele şi îşi cutreieră venele…e atmosfera în care toţi sunt prinşi, ca într-un dans nesfîrşit şi benefic….e timpul să mă trezesc, să te trezeşti…şi cât de greu îmi este să scriu….ca şi cum trebuie să petreci pe cineva apropiat şi nu ştii cum să o faci…

a fost o vară nouă…89 zile în care a trebuit să cresc…şi câte o piesa la fiecare stare de suflet… Enjoy the Ride (Morcheeba)…o îndelungată căutare a sinelui….oare l-am găsit??…probabil…sper să am dreptate….mă simt ca după o furtună…calmă…resemnată…liniştită…şi cu mintea în care bântuie amintiri….Faces (Lene Marlin)…iulie a fost ură…şi disperare…şi hotărâre….care a durat mai puţin de un minut…şi încercarea de a lăsa totul în voia soartei…aruncarea unui bănuţ…when faced with two choices simply toss a coin…it works not because it settles the questions for you, but because in that brief moment when the coin is in the air you suddenly know what you are hoping for….a mers…de aceea acum mă simt aşa cum mă simt…Always Remember Me (Ry Cuming)….

p.s….daca îţi vei dori ceva foarte mult, acesta va deveni unicul şi principalul tău scop şi vei ajunge pâna la capătul lumii ca să-l atingi….viaţa îţi dă întotdeauna exact atât cât îi oferi şi tu….

pp.s….when it’s real, you can’t walk away…cause at the end of the day, love really did conquer all.

ppp.s….sunt fericită ♥

Anunțuri

muuult calm….şi linişte….şi pace….şi optimism…şi aşteptare….şi speranţă….şi multă multă dragoste….

revenim….

Un intelept calatorea impreuna cu fiul sau prin munti. La un moment dat, fiul cade si se loveste si tipa de durere:
– AAAuuuu!!!
Spre suprinderea sa, isi aude vocea repetandu-se, undeva in munte…
– AAAuuuu!!!

Curios, striga o intrebare in directia muntelui:
– Cine esti?
Si primeste si raspunsul:
– Cine esti?

Apoi striga din nou catre munte:
– Te admir!
Iar vocea ii raspunde:
– Te admir!

Intrigat si agasat de raspunsurile primite, striga:
– Esti un las!
Si primeste raspunsul:
– Esti un las!

Disperat, se uita catre tatal sau si intreaba:
– Tata, ce se intampla?
Tatal ii raspunde, calm:
– Fiule, fii atent, te rog.
Apoi striga in directia muntelui:
– Esti un campion!
Vocea ii raspunde:
– Esti un campion!

Baiatul este in continuare intrigat, dar tot nu intelege.

Tatal ii explica:

– Oamenii numesc acest fenomen ecou, dar in realitate este chiar viata.

Iti da inapoi tot ceea ce spui sau faci.

Viata noastra este pur si simplu o oglinda a actiunilor noastre.

Daca vrei mai multa dragoste in lume, adu dragostea in inima ta.

Daca vrei mai multa competenta in echipa ta, devino mai competent.

Acest tip de relatie se aplica la orice, in orice aspect al vietii.

Viata iti va da inapoi tot ce i-ai dat chiar tu.

Viata ta nu este o intamplare. Este reflexia ta!:)

DOR…

Piesele astea două sunt o amintire frumoasă…dar şi dureroasă din primăvara acestui an….o amintire de care îmi este dor….

update:) vine shi a treia piesa…dar probabil ca ar fi trebuit s-o pun pe primul loc 🙂

„I love you without knowing how, or when, or from where. I love you simply, without problems or pride: I love you in this way because I do not know any other way of loving but this, in which there is no I or you, so intimate that your hand upon my chest is my hand, so intimate that when I fall asleep your eyes close.”

Gabriel García Márquez (One Hundred Years of Solitude)

Gabriel Garcia Marquez’s Final Farewell

If for a moment God would forget that I am a rag doll and give me a scrap of life, possibly I would not say everything that I think, but I would definitely think everything that I say.

I would value things not for how much they are worth but rather for what they mean.

I would sleep little, dream more. I know that for each minute that we close our eyes we lose sixty seconds of light.

I would walk when the others loiter; I would awaken when the others sleep.

I would listen when the others speak, and how I would enjoy a good chocolate ice cream.

If God would bestow on me a scrap of life, I would dress simply, I would throw myself flat under the sun, exposing not only my body but also my soul.

My God, if I had a heart, I would write my hatred on ice and wait for the sun to come out. With a dream of Van Gogh I would paint on the stars a poem by Benedetti, and a song by Serrat would be my serenade to the moon.

With my tears I would water the roses, to feel the pain of their thorns and the incarnated kiss of their petals…My God, if I only had a scrap of life…

I wouldn’t let a single day go by without saying to people I love, that I love them.

I would convince each woman or man that they are my favourites and I would live in love with love.

I would prove to the men how mistaken they are in thinking that they no longer fall in love when they grow old–not knowing that they grow old when they stop falling in love. To a child I would give wings, but I would let him learn how to fly by himself. To the old I would teach that death comes not with old age but with forgetting. I have learned so much from you men….

I have learned that everybody wants to live at the top of the mountain without realizing that true happiness lies in the way we climb the slope.

I have learned that when a newborn first squeezes his father’s finger in his tiny fist, he has caught him forever.

I have learned that a man only has the right to look down on another man when it is to help him to stand up. I have learned so many things from you, but in the end most of it will be no use because when they put me inside that suitcase, unfortunately I will be dying.

If I knew that today would be the last time I’d see you, I would hug you tight and pray the Lord be the keeper of your soul. If I knew that this would be the last time you pass through this door, I’d embrace you, kiss you, and call you back for one more. If I knew that this would be the last time I would hear your voice, I’d take hold of each word to be able to hear it over and over again. If I knew this is the last time I see you, I’d tell you I love you, and would not just assume foolishly you know it already.

translated by Matthew Taylor and Rosa Arelis Taylor

♥ ♥ ♥ Poftă de ceaiuţ cu aşa zăhărel ♥ ♥ ♥

Doar Un Idealism Naiv

începe, ca întotdeauna, cu o speranţă. Ca şi cum de data aceasta…te asteaptă altceva….la capătul tunelului? nuuu…nu există niciun capăt pentru tine acum. pentru că nu îl vrei. Aceeaşi speranţă că viaţa ţi-a întins acea unică pârtie spre fericire. Fericire?….sensul vieţii, pentru că, odată cu fericirea, realizezi misiunea supremă. Te naşti ca să fii fericit.

Revenim.Mândrie. Deoarece gândeşti în permanenţă raţional. Eşti sigur că tot ce decizi e corect şi fiecare secundă în care respiri este o lecţie. Iar atunci, când îţi permiţi să fii atât de naiv, încât să crezi că eşti îndrăgostit, când eşti atât de slab ca să crezi că cineva ţi-a schimbat viaţa într-o secundă, secunda nu mai devine lecţia…pentru că secunda nu mai este a ta.

Ai cedat-o.

Ai dăruit-o.

Ţi-a furat-o.

Începând cu clipa în care timpul tău îl dărui acelui cineva ca pe un trofeu scump (ahh….şi cu ochii închişi uiţi că e scump doar pentru tine), te alimentezi cu un singur gând. unul singur. că viaţa ţi-a dăruit, în sfîrşit, ceea de ce ai avut nevoie până acum. Şi începi să-ţi dărui treptat, de bunăvoie, sufletul, neînţelegând că, în ultimă instanţă, singurul om care va avea nevoie de el…eşti chiar TU.

Un idealism naiv, ca şi cum povestea voastră e unică, ba mai mult, superioară ca profunzime decît toate celelalte…şi ale celorlalţi. Ajungi sa crezi în asta cu toate fibrele trupului tău, fără să realizezi….

… că prin venele fiecăruia curge propria sa Poveste…

rename => Blogul Plictisitei :(

Cine a spus ca noua era tehnologica ne face viatsa si activitatea in general mai eficienta?..prostii, a facut-o intr-atat de ‘eficienta’, incat a inlocuit toate actiunile posibile de care ne bucuram in fiecare zi. Nu mai citim carti in stil vechi, la aer liber, pe o patura intr-un parc, citim carti virtuale in fata unui monitor teribil de demodat la serviciu, nu ne putem dezlipi de telefon

ul celular si de internetul plin cu accounturi, messenger, icq, skype, twitter, hi5, odnoklassniki, facebook, love-chaturi, cinema online, bloguri shi bla bla bla…am transformat ‘paharul de vorba’ intre 4 ochi cu cei dragi intr-un nu stiu ce care ne-a dezvatat sa vorbim deschis, sincer, global, detasat, ghidati de viziuni proprii si nu de tendinte virtuale.

Atunci cand te afli intr-o cyber era, unde toate tehnologiile iti stau la dispozitie pentru a-ti face viata mai usoara si mai interesanta, ajungi sa realizezi ca ai pierdut contactul cu o lume simpla, spirituala, care asteapta dialogul cu tine, si te-ai lasat inghitit de o mazga virtuala infestata cu tot felul de factori nocivi care t…e indeparteaza de moralitate..

Azi am nevoie de comunicare. Spre marele meu regret, m-am intins spre tastatura pentru a-mi suplini
aceasta necesitate. la tastatura! nu in cercul de colegi sau prieteni! Si, printr-o sfortare disperata de a cauta un interlocutor care sa ma asculte, am deschis, pe rand: facebook, yahoo, meebo, wordpress. Prieteni online, prieteni ai prietenilor, people you may no s.a.m.d…..si NIMENI care sa ma asculte…nimeni…Ramane doar un singur dialog – cu mine….si, ca sa nu explodez de atatea ganduri – cu blogul meu…scarbos, virtual (deci inexistent), ordinar, plictisitor, pesimist, dar….rabdator…ca intotdeauna, rabdator.

Am nevoie de cineva care sa aiba placerea sa schimbe  doua vorbe cu mine…

YOU MADE MY DAY, NICU!!!