Uşa interzisă

„Felul in care despicam cuminti timpul este un miracol, dupa cum miracol este reglajul fin prin care luam din lume exact atat cat putem duce. miracol este ca existam pana la urma laolalta, ca nu ne sfasiem unii pe altii, ca ne suportam scarbavniciile, pe ale noastre si pe ale celorlalti, ca facem fata lehamitei, plictisului si singuratatii, ca ne mimam multumitor iluziile, ca suportam spectacolul prostiei colective si pe al tuturor paranoicilor care se cred axa lumii…”

(Gabriel Liiceanu) 

Stau in fata unei file care imi asteapta recenzia la cele citate mai sus…in fata foii albe, curate rareori reusesti sa fii sincer cu tine insuti. Nu sant in stare sa incep aceste cateva randuri care sa exprime ce rezida in cugetu-mi dupa lectura „Usii interzise” (poate fiindca e intr’adevar, o usa interzisa aceasta carte filosofica si…poate numai pentru cei ca mine, care trebuie sa se perceapa mai intii pe ei insisi).
Atunci, cand abia cunoscusem lumea literaturii si nu diferentiam nici tipurile, nici genurile, nici curentele care m-ar ademeni mai mult, totul mi se parea firesc, incepand cu lectura „Somnoroaselor pasarele” si a catrenelor pentru copii ale regretatului G.Vieru. Acum, totul e rasturnat – si delirurile lirice ale infumuratilor pseudopoeti care „canta paunii”, si rimele invocatoare ale tinerelor talente, inabusite de critici neintelese si obositoare.
Ma mistuie incapacitatea de a reda cu exactitate ceea ce simt, pentru ca acel, care citeste in acest moment aceste notite sa inteleaga ceea ce gandesc cu adevarat. Nu vreau sa scriu eseuri grele shi lamentabile pentru a fi, mai apoi, evitate. M-am saturat de teorii incifrate, de oameni care incearca sa-mi lamureasca ceea ce e evident deja. Vreau, deopotriva cu toti ceilalti, mai mult decat niciodata, o simplitate si detashare a exprimarii pentru a justifica adevarul care spune ca : „Te poti intalni cu cineva in idee. A intelege asemanator sau la fel un lucru iti da incredere ca felul in care ai gandit e bun si faptul acesta te poate propulsa”(G.L.)

Posted on noiembrie 21, 2009, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Gandurile si parerile noastre oricat de mult am dori sa le consideram originale, nu sunt altceva decat rezultatul informatiilor pe care le asimilam in mod constient si pe care mai apoi le prelucram ajungand a considera ca ne apartin in totalitate…

    • inainte sa cautam originalitatea si sa o redam in citeva cuvinte inaripate….trebuie sa rascolim putin in tot palmaresul de invataturi al trecutului, nu-i asa?
      tendinta mea nu este atit originalitatea…cit daltuirea propriei gindiri…pe care acum….in perioada asta te timp…nu se face decit prin „asimilarea informatiilor”….pornind de la unele judecati de virf….incepem sa le formam pe ale noastre, pentru ca, oricit ne-am stradui, nu sintem in stare sa oprim influentsa puterii gindirii universale asupra noastra….rationamentul nostru nu s-a nascut gata fundamentat….a fost dezvoltat prin munca noastra constienta…pentru ca mai apoi, sa indraznim a sopti ceva individualizat in cultura scrisului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: