Monthly Archives: Octombrie 2009

Prin gaura cheii…dragostea..

A fost odată o pasăre. Impodobită cu o pereche de aripi desăvirşite şi pene strălucitoare, colorate şi minunate. In sfirşit, o vietate creată ca să zboare liberă şi slobodă in cer, săi bucure pe cei care o zăresc.
Intr-o zi, o femeie văzu pasărea şi se indrăgosti de ea. Ii urmări zborul cu gura căscată de uimire, cu inima bătindu-I mai repede, cu ochii strălucindu-i de emoţie. Se indemnă să zboare impreună cu ea şi amindouă călătoriră prin cer intr-o armonie desăvirşită. Ea admira, venera, proslăvea pasărea. Dar ii veni atunci un gind: poate că pasărea voia să cunoască cine ştie ce munţi indepărtaţi. Şi femeia se simţi infricoşată. Infricoşată că nu va mai simţi niciodată acelaşi lucru pentru altă pasăre. Şi se simţi invidioasă, invidioasă pe capacitatea de zbor a păsării. Şi se simţi singură. Şi cugetă: „Am să instalez o capcană. Data viitoare cind va veni pasărea, ea nu va mai pleca.” Pasărea, indrăgostită şi ea, reveni a doua zi, căzu in capcană şi fu inchisă in colivie. Şi ea privea zilnic pasărea. Avea la dispoziţie obiectul pasiunii sale şi-l arăta prietenelor ei, care comentau: „Dar tu eşti cineva care are totul.” Intre timp, incepu să se producă o ciudată transformare: cum avea pasărea la dispoziţie şi nu mai era nevoită să o cucerească, işi pierdu interesul pentru ea. Pasărea, nemaiputind să-şi dea glas sensului vieţii sale, incepu să slăbească, pierzindu-şi strălucirea, se uriţi — şi femeia nu-I mai dădea nici o atenţie, mulţumindu-se doar să o hrănească şi să-i cureţe colivia.
Intr-o bună zi, pasărea işi dădu duhul. Femeia fu cuprinsă de o adincă tristeţe şi-şi ducea zilele cu gindul la ea. Nu-şi amintea insă de colivie, işi aducea aminte doar de ziua cind o văzuse pentru prima oară zburind mulţumită printre nori. Dacă s-ar fi observat pe sine insăşi, ar fi descoperit că ceea ce o emoţiona atit de mult la pasărea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei in mişcare, nu trupul ei fizic.
Fără pasăre, şi viaţa ei işi pierdu sensul şi moartea veni să-i bată la uşă. „De ce ai venit?”, o intrebă ea pe moarte. „Pentru ca tu să poţi zbura iarăşi cu pasărea in cer”, răspunse moartea. „Dacă ai fi lăsat-o să plece şi să se intoarcă nestinjenită, ai fi iubit-o şi admirat-o şi mai mult; acum insă ai nevoie de mine ca să o reintilneşti.”Paulo Coelho